Bebe nu doarme! Ce înseamnă asta?

Cuprins:

1.Bebe nu doarme ziua
2.Bebe nu doarme noaptea
3.Bebe nu doarme în pătuț
4.Bebe e agitat și plânge
5.Bebe se trezește plângând

Casandra este un copil pe care l-am așteptat și l-am iubit dinainte să-l cunosc. Din clipa în care am întâlnit-o, n-am scăpat-o din ochi nicio secundă.

Încă din maternitate i-am vegheat somnul, speriată de ce s-ar putea întâmpla dacă închid un ochi. Ajunsă acasă, am procedat la fel.

După prima săptămână ajunsesem atât de obosită, încât nu-mi mai simțeam nici operația de cezariană. Alăptatul a fost și el o piatră de încercare, însă mă bucuram că la sân se liniștea și dormea mult și “bine”.

Din primele luni am început să o țin pe perna de alăptat pentru că adormea la sân și imediat ce o lăsam din brațe, se trezea.

Așa că zăceam cu orele la televizor, cu ea în brațe, ca să doarmă. Seara, băița se întâmpla în timp ce la televizor era muzică. Distracție și veselie. Adormitul însă, devenise o problemă.

Când încercam să o adorm, plângea atât de tare încât uneori se îneca. Descărcasem toate aplicațiile cu zgomote de fond până am găsit câteva care chiar funcționau. O legănam, plimbam și îi cântam până adormea. Asta dacă nu stătea la sân și 45 de minute până să închidă un ochi.

Dacă reușeam să o las din brațe, în pătuțul ei, nu reușeam să ies din cameră. Se trezea la orice zgomot. Așa că am rămas cu ea în cameră și mă uitam la televizor, fără sonor.

Mai târziu aveam sa aflu că tot ce făceam era chiar opusul a ceea ce avea ea nevoie ca să se odihnească.

Mama Casandrei, la fel ca și mine, a făcut tot ce a știut mai bine pentru ca bebelușul ei să doarmă, dar rezultatul, frustrant, nu a fost cel așteptat.

Vreau să analizăm împreună câteva situații, ca să poți înțelege mai bine nevoile de somn ale bebelușului tău.

Bebe nu doarme ziua

Somnul bebelușului începe să se consolideze după vârsta de 3-4 luni.

Până atunci e normal ca bebelușul tău să aibă somnuri scurte și dese pe timp de zi.

Câteodată este suficient să doarmă 20-30 de minute ca să se reseteze și să reziste încă 60-90 de minute până la următorul somn.

Bebe nu doarme noaptea

Știu, e extrem de provocator să treci de la un somn de noapte de minim 7 ore legate (poate chiar mai mult) la ore întregi petrecute legănând, sau alăptând.

Bebelușii pot dormi toată noaptea (12h) începând cu vârsta de 8-9 luni. Până atunci este normal să se trezească să mănânce.

Dacă se trezește și stă treaz o oră-două-trei în miezul nopții, înseamnă că felul în care răspunzi la trezirile lui îl încurajează să facă asta.

După culcarea de seară, din jurul orei 7, toate trezirile până dimineață trebuie să se petreacă în întuneric, cu cât mai puțină interacțiune și multă liniște, pentru a descuraja cheful de joacă.

Bebe nu doarme în pătuț

Începând cu vârsta de 8 săptămâni, bebelușul începe să își formeze asocierile de somn – felul în care adoarme va deveni până la 3-4 luni un obicei.

Va avea nevoie să fie adormit la fel la fiecare somn și să fie readormit după un ciclu-două de somn.

Dacă de la 8 săptămâni adoarme doar în brațe, la sân, în sistem sau în cărucior, nu va putea să adoarmă ușor în alt loc sau în alt fel când vei încerca acest lucru.

Bebe e agitat și plânge

Îl schimbi, îl hrănești și încerci să îl adormi.

Se agită. Plânge.

Mai încerci să îl legeni, plimbându-te prin cameră.Începe să plângă mai tare și să se zbată.

Ce se întâmplă? Știi că e obosit, sigur nu îi este foame, are scutecul curat.

Bebelușul tău poate fi  suprastimulat.

Încearcă să îți imaginezi prin ce trece el în în primele luni de viață. Câte lucruri are el de descoperit, câte lucruri ar vrea să îți transmită și nu poate.

Încercările tale de a-l liniști, cu toată dragostea și răbdarea, pot avea exact efectul opus. Îl stimulează, îl agită și îl împiedică să adoarmă.

Tu ai putea să te liniștești prin și mai multă stimulare?

Bebe se trezește plângând

Îți adormi bebelușul în brațe sau pe pernă, legănat sau la sân, apoi aștepți 15-20 de minute să te asiguri că a adormit de tot, reușești (câteodată) să îl muți în pătuțul lui și răsufli ușurată.

Peste o oră sau două, se trezește plângând.

I-ai schimbat complet scenariul de la adormire și s-a trezit confuz, în alt loc.

În plus, ar mai dormi, dar nu știe cum să adoarmă fără tine. Tu cum te-ai simți să adormi în dormitor și să te trezești în bucătărie?

În primele două luni de viață bebelușii adorm mai ușor și pot dormi oriunde. Dar ritmul lor de creștere este accelerat acum, iar până la 4 luni somnul lor devine asemănător cu cel al adulților.

Treptat, pe măsură ce cresc și devin conștienți, încep să își formeze obiceiuri și asocieri, învață cum funcționează activitățile zilnice: așa se adoarme, așa se mănâncă.

Ca să se simtă în siguranță, ei au nevoie de consecvență și rutină: același loc pentru somn, același mod de adormire și readormire, aceleași activități seara.

Sper ca aceste informații să te ajute să înțelegi mai bine somnul bebelușului tău, fie că are o lună, două luni sau este mai mare.

Dacă vrei să discutăm mai în detaliu cum îl poți ajuta pe bebelușul tău să doarmă liniștit sau cum îi poți forma obiceiuri corecte de somn programează o consultație cu mine, Ioana, o mamă ca și tine și consultant în somnul copiilor.