Când Brianna era bebeluș mic, mă întrebam de ce unii părinți țipă la copii. Mă uitam la ea și nu îmi puteam imagina ce ar putea să mă aducă în punctul în care să îmi pierd calmul, răbdarea și autocontrolul.

Am descoperit treptat cât potențial au copiii, fără să vrea, de a ne apăsa toate butoanele. Cele mai suprinzătoare pentru mine sunt în continuare butoanele pe care nici nu știam că le am. Pentru că, de exemplu, nimeni până acum nu m-a ignorat complet când îi spuneam ceva, de multe ori pe zi, în fiecare zi.

Brianna are acum 3 ani și 10 luni și a intrat în ultimul salt mental înainte de 4 ani, un salt foarte intens. Deși știu că este o perioadă mai grea, astăzi m-am răstit mai tare la ea și nu mi-a plăcut. Deloc. Nici ei nu i-a plăcut. Știu asta pentru că mi-a spus. Am întrebat-o după ce ne-am liniștit. Și i-am cerut iertare, i-am explicat că nu a fost bine cum am reacționat. Peste câteva ore, când își bea laptele la mine în brațe mi-a spus că mama ei e curajoasă, că are grijă de ea, că o iubește și că e faină. Cam așa de faini sunt copiii când repari relația cu ei, te reconectezi și nu păstrezi supărarea. Ei sunt gata să îi dea drumul mult mai repede, oricum.

Parentingul e despre noi mai mult decât despre copii.

Parentingul e despre noi mai mult decât despre copii. Ei sunt echipați cu tot ce au nevoie ca să se dezvolte, treaba noastră este să le asigurăm cadrul optim. Comportamentul copiilor, pe care noi îl etichetăm ca fiind ”negativ”, arată doar o nevoie neîmplinită în acel moment – fie fizică, de foame, de somn, fie emoțională – frustrări adunate pe care nu le conștientizează sau, în cele mai multe cazuri, emoții copleșitoare pe care nu le pot gestiona încă.

Copilul tău e oglinda ta. Butoanele pe care le apasă sunt problemele tale nerezolvate, traumele tale personale, reactivate acum. Dacă ne-am opri să ne uităm la noi întâi, să lucrăm înăuntru întâi, în loc să încercăm să reparăm și să corectăm niște copii care nu sunt defecți, am fi și noi mai bine, și ei. Cred că generația noastră de părinți are șansa asta fantastică de a nu da mai departe tiparele copilăriei noastre, cu țipete, pedepse și uneori chiar bătăi. Putem să ne oprim, să ne vindecăm și să îi creștem pe ai noștri cu blândețe, răbdare, respect și cu vulnerabilitatea de a le cere iertare atunci când nu ne iese.