Oh well… Încă un reality-check de la copila de 4 ani. A suprins într-o suflare ce are nevoie de la mine cel mai mult – să o ajut să treacă prin furtună, nu să agit și mai tare barca. Nu să mă sperii și eu de valurile emoționale, de vânt și tunete. Să fiu eu punctul de sprijin și sursa de echilibru.
Tu cum te simți când ești nervos și cineva îți spune să te calmezi? Sau plângi și auzi că n-ai motive să plângi? Din păcate sunt patternuri pe care le-am învâțat când eram mici, și deși majoritatea dintre noi nu spunem ”E rușine să plângi”, ”Te vede lumea”, ”Ești urâtă când plângi” etc, ceea ce simțim când copilul face o criză ne răscolește. Pentru că vorbele astea auzite când eram mici s-au transformat în convingeri: nu e ok să plângi.
Educatie prin propriul exemplu
Cu cât te așezi mai bine în parenting, cu atât îți dai seama mai mult că nu trebuie să controlezi cum se simte copilul tău sau cum reacționează în diferite situații. Îl înveți prin exemplu cum să fie om, cu toate emoțiile pe care le simte și cum să le accepte și să le gestioneze confortabil, fără să îi rănească pe cei din jur.
Și când ajungi la limită ai ocazia să îi arăți ce e de făcut – îi explici ce ai simțit și de ce te-ai enervat, îi ceri iertare dacă este nevoie și refaci legătura emoțională.
Partea cea mai faină pe care o experimentez acum cu Bri este că atunci când sunt eu supărată sau nervoasă, vine să mă mângăie, îmi dă o îmbrățisare cu miros de copil și încearcă să mă facă să zâmbesc. Începe să mă regleze și ea pe mine, pentru că a văzut cum se face. Nu, nu îmi iese să fiu liniștită de fiecare dată când e ea supărată, dar tot mai des.
Am participat luni și marți pentru prima oară la Conferința Națională de Somnologie Pediatrică, un eveniment absolut necesar în contextul actual, în care informațiile despre somnul copiilor sunt atât de contradictorii pentru părinții români, atât online cât și în cabinetele pediatrice.
Evenimentul este dedicat cadrelor medicale, și mă bucur mult că am putut participa ca și consultant în somnul copiilor și pentru prima dată cu o colegă consultant, Ana Maria Bunea de la I love sleep, Baby. Ana și-a luat recent certificarea, tot de la Family Sleep Institute, ca și mine. Împreună ne-am organizat notițele și a ieșit acest rezumat al conferinței, care sperăm să vă fie de folos.
Somnolog sau consultant în somn?
Care este diferența dintre un somnolog și un consultant în somn?
Somnologul se ocupă de aspectele clinice ale somnului – apnee în somn, insomnii, sindromul picioarelor neliniștite (restless legs syndrome), Tulburarea de mișcare periodică a picioarelor în somn, narcolepsie (boala somnului – manifestată prin somnolență acută), dereglări ale ritmului circadian și altele.
Consultantul în somn recomandă un plan de acțiune pentru a rezolva problemele de somn din cauze nemedicale: program nepotrivit de somn, asocieri de somn care previn adormirea independentă a copiilor, un mediu de somn prea stimulant sau activități nepotrivite în perioadele de veghe, care inhibă adormirea.
Idei de la conferința de somnologie pediatrică
La Conferința Națională de Somnologie Pediatrică de anul acesta au fost invitați specialiști din diverse arii legate de somnologie. Am transcris ideile cele mai importante din discursurile acestora.
Silvia Miano, expert în medicina somnului cu peste 20 de ani în cercetare, șef de clinică (Sleep center) la Spitalul Civic din Lugano, Elveția, a prezentat tipurile de insomnii la copii:
Insomnia comportamentală, cauzată de asocierile de somn învățate de cei mici (”learned sleep-preventing associations”)
Insomnia cauzată de factori medicali, neurologici, psihiatrici, sociali sau de mediu.
Despre tulburările de somn
Statistica ne spune că 30-40% dintre copiii sub 6 ani sunt afectați de tulburări de somn. Majoritatea tulbrurărilor de somn sunt însă trecute cu vederea din două motive
Părinții nu le menționează când merg la controale pediatrice
Pediatrii nu întreabă despre somnul copiilor
Abordările greșite ale părinților, care nu doar că împiedică rezolvarea tulburărilor de somn, dar și duc la accentuarea lor sunt două credințe limitative:
Problemele de somn vor trece cu timpul
Nu există soluții pentru problemele de somn ale copilului lor
Tulburările de somn ale copiilor le afectează negativ ritmul de creștere, comportamentul, capacitatea de învățare și în cele din urmă, ca efect indirect, întreaga familie.
Cum știm dacă un copil suferă de tulburări de somn?
Are dificultăți la adormire
Nu poate susține somnul (somnuri scurte, treziri dese)
Are treziri foarte matinale (5 dimineața)
Refuză să meargă la culcare la timp
Are dificultăți la adormire fără intervenția unui părinte
În cazul insomniei cronice, un copil:
Este obosit tot timpul
Nu poate fi atent și concentrat prea mult timp la o activitate
Nu interacționează bine din punct de vedere familial și social – relațiile au de suferit
Este iritabil
Îi este somn toată ziua
Are probleme comportamentale (hiperactiv, impulsiv, agresiv)
Nu are chef de nimic, îi lipsesc motivația și inițiativa
Este predispus la accidente (se împiedică ușor, cade, se lovește des)
Recomandările Dr. Silvia Miano în ceea ce privește rezolvarea tulburărilor de somn pediatrice sunt păstrarea unui program de somn potrivit vârstei copilului și eliminarea asocierilor de somn folosind o metodă de intervenție comportamentală (aka sleep-training), prin extincție sau extincție treptată.
În alt discurs al unor doctori specialiști din Clubul Regal al Medicilor au fost analizate tulburările de somn în cazul copiilor cu TSA (Tulburări de spectru autist). Fără să intrăm mult în detalii, ceea ce mi-a atras atenția a fost întârzierea cu care sunt puse diagnosticele de autism în cazul copiilor. Cu cât sunt descoperite mai devreme tulburările de spectru autist, cu atât mai repede se pot lua măsuri.
Astfel:
Vârsta medie la care au apărut primele îngrijorări ale părinților este de 1 an și 7 luni
Vârsta medie a diagnosticului: 2 ani și 10 luni
Mai mult de un an între primele îngrijorări și diagnostic înseamnă o întârziere foarte mare pentru intrarea în programul terapeutic.
Dr. Marinela Bănică, medic specialist ortodonţie şi ortopedie dento-facială, a avut o prezentare excelentă despre intervențiile maxilomandibulare în apneea obstructivă de somn la copii. Practic, prin tratament ortodontic se aliniază corect maxilarul cu mandibula, iar căile respiratorii sunt eliberate, respirația se corectează, iar apneea este rezolvată.
Prof. Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății a vorbit despre legătura dintre activitatea fizică, sedentarism și somnul copiilor. Recomandările OMS pe vârste legate de activitatea fizică și necesarul de ore de somn din 24h:
Copii mai mici de 1 an
cel puțin 30 de minute pe zi timp de activitate pe burtică (tummy-time)
să nu stea mai mult de 1h în aceeași poziție – cărucior, scaun de masă, sistem de purtare
să nu fie expuși la ecrane deloc
14-17h de somn în primele 3 luni de viață, 12-16h de somn de la 4 luni la 11 luni
Copii de la 1 la 2 ani
Cel puțin 3 ore de activitate fizică de intensitate variabilă; more is better
să nu stea mai mult de 1h în aceeași poziție – cărucior, scaun de masă, sistem de purtare
De la 2 ani se pot uita la TV sau ecrane, dar maxim 1h și nu continuu; less is better
11-14h de somn de calitate, cu program previzibil de somn, la ore potrivite
Copii de la 3 la 4 ani
Cel puțin 3h de activitate fizică, din care cel puțin 1h de activitate intensă; more is better
să nu stea mai mult de 1h în aceeași poziție – cărucior, scaun de masă, sistem de purtare
Timp la ecrane maxim 1h; less is better
10-13h de somn de calitate, cu program previzibil la ore potrivite
Un aspect foarte important adus în discuție de Dr. Raluca Teleanu, neuropediatru în cadrul Spitalului “Victor Gomoiu”, a fost cel al timpului petrecut de copii în fața televizorului, mai ales în contextul actual al pandemiei.
Dacă până acum copii petreceau mai mult la grădiniță sau la școală, în pandemie, cu părinții lucrând de la domiciliu și școlile închise sau mutate în online, copiii petrec mult mai mult timp acasă, implicit în fața televizorului. Astfel, pe lângă tulburările de atenție care pot apărea datorită expunerii continue la ecrane, simptomele fiind asemănătoare cu cele ale autismului, studiile recente arată că s-a înregistrat o scădere în calitatea și durata somnului copiilor.
Există și o veste bună totuși, copiii pot reveni și se pot bucura de realitate la câteva luni de la înlăturarea ecranelor sau limitarea timpului petrecut de copii în preajma lor.
În mod ideal, copiii de până la doi ani nu ar trebui să petreacă nici un minut în fața ecranelor și aici amintim laptop, tabletă, telefon, televizor, iar copiilor cu vârsta de până la 5 ani le trebuie limitată expunerea la o oră. Atenție! Nu o oră continuă de privit la TV sau pe tabletă, ci o oră însumată pe parcursul unei zile.
Există multe aplicații și jocuri online destinate copiilor, care sunt marketate ca fiind educative și cu adevărat revoluționare pentru dezvoltarea cognitivă a copilului, dar, din păcate, este dovedit științific, este doar marketing. Fără implicarea părintelui în proces, copilul nu învață nimic din respectivele aplicații.
De ce sunt ecranele de evitat mai ales în cazul copiilor?
În primul rând imaginile din desene, reclame sau filme se succed cu o viteză amețitoare pentru un copil, acesta ajungând să își dorească aceeași stimulare continuă și rapidă și în în viața de zi cu zi. Lucru imposibil de recreat într-un mediu natural.
În al doilea rând lumina albastră, date de ecrane, inhibă producția de melatonină, popular numită, hormonul somnului. Așa că, dacă în contextul actual, nu puteți limita accesul copiilor la ecrane din cauza școlii online, asigurați-vă că aceștia nu au acces la ele măcar cu două ore înainte de somn.
În mod evident, pandemia ne-a dat viața peste cap tuturor și ne-a făcut să ne regândim prioritățile. Printre aspectele vieții care au fost afectate se află și somnul. Atât cel al copiilor cât și al adulților. Pentru a naviga mai ușor această perioadă, cu toții avem nevoie de un somn neîntrerupt și odihnitor.
Așa cum spune și Prof. Univ. Dr. Florin Mihălțan, care descurajează cosleepingul (în sensul de împărțirea patului și nu a camerei), să nu uităm de bunele practici când vine vorba de somnul celor mici, ABC-ul somnului – Alone, Back, Crib (Singur, Pe spate, În pătuț).
Cu ce am rămas?
Ca și concluzie generală și recomandare pentru voi, aveți grijă de somnul copiilor voștri – faceți-le un program de somn potrivit vârstei, jucați-vă activ, învățați-i să adoarmă singuri pentru a avea un somn odihnitor cu adevărat, iar dacă aveți orice suspiciune că nu respiră bine în somn (dorm cu gura deschisă sau sforăie), că au ceva carențe în organism (anemia de fier poate influența negativ somnul), că au alergii, dermatită, întârzieri în dezvoltare (nu se uită când ieșiți sau intrați în cameră, nu se concentrează, au întârzieri în înțelegere și limbaj), apelați la un specialist. Vorbiți cu medicul pediatru, puneți întrebări. Nu vă mulțumiți cu un consult de 5 minute și o foaie cu 3 siropuri. Căutați un medic care vă ascultă și căruia îi pasă. It takes a village to raise a child, și parte din satul ăsta sunt și specialiștii.
A fost o experiență emoționantă să ascultăm în contextul unei conferințe naționale dedicată cadrelor medicale, informații în care credem și pe care eu personal le promovez de peste doi ani. Suntem pe drumul cel bun, cu fiecare pediatru și fiecare consultant în somn care informează corect mai departe
Nimeni și nimic nu îți apasă butoanele ca propriul copil. Dincolo de toate planurile de părințeală, cărțile pe care le citești, cursurile, strategiile, metodele, vine un moment în care faci ce ai zis că nu vei face niciodată: țipi la el, îi dai o palmă, îl smucești, îl ameninți sau îl pedepsești. Și apoi te sperii tare. Nu te recunoști. I-ai promis când era bebe foarte mic că o să ai cea mai mare grijă de el, că o să îl iubești și o să îl crești frumos. Ce s-a întâmplat?!
Well, a fost un switch în milisecunde: a băgat copilul degetul într-o rană nevindecată, te-a făcut să te simți la fel ca într-o situație similară din copilăria ta, sau din trecut, te-au invadat emoțiile de om rănit și ai reacționat în loc să acționezi conștient.
E normal, fiecare părinte trece prin asta. We are all in the same boat. Partea faină e să nu rămâi acolo. Să îți dai voie să te vindeci. Să ai un terapeut cu tine în barcă – un traducător de reacții, un mediator între ce vrei să faci și ce faci de fapt, un analist al patternurilor de care nici nu știai, un ghid în vindecarea rănilor emoționale.
Suntem o generație cu șansa asta, de a ne vindeca pe noi întâi, pentru a fi părinți conectați în mod real cu copiii, părinți disponibili emoțional, care comunică congruent și cu vorbele și cu faptele. Părinți care îi învață pe copiii lor că e ok să fii furios, e ok să plângi, să fii supărat, dar și cum să ieși de acolo, cum să simți fără să fugi de ce simți, cum să fii bine. Și nu cred că putem să facem asta singuri. E important să cerem ajutor specializat, în terapie cu un psihoterapeut sau psiholog.
La terapie redevii tu însuți
Eu sunt în terapie de 3 ani și a fost cea mai bună decizie și pentru mine și pentru Bri. Ea e bine când sunt eu bine, mi-e clar. Ea apasă butoane noi la 4 ani, deci eu descopăr despre mine tot mai multe. E dureros, e greu, dar e extraordinar drumul ăsta. Rănile nevindecate ne alterează comportamentul, nu mai suntem noi, ne surprindem de reacțiile noastre. În terapie le vindecăm, redevenind noi înșine, așa cum suntem de fapt.
Și Bri deja începe să se prindă ce e de făcut. Prima oară mi-a spus pe la 3 ani ”e în regulă să fii supărată, mami. Plângi și o să te simți mai bine dup-aia”. Acum la 4 ani, când m-am enervat că nu voia nimic, mi-a adus ea aminte de mine: ”mami, tu trebuie să fii liniștită când sunt eu supărată”. Lucrurile astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi făcut terapie.
Îndemnul meu către tine este să fii bine. Să te ocupi de asta, să fie prioritatea numărul unu, top of the to-do list în fiecare zi. Poate părea greu și copleșitor dacă ești o mamă care stă acasă cu bebelușul, singură, 8-10 ore pe zi. La fel, dacă ești un tată care aleargă acasă de la serviciu să prindă 2 ore cu copilul înainte de culcare. Dar începe cu o oră pe săptămână – 60 de minute din mii de minute. O oră pe săptămână, pusă deoparte, pentru tine, cu un terapeut (cei mai mulți au mutat ședințele în online acum în pandemie). Găsește pe cineva cu care rezonezi, nu renunța dacă prima experiență nu te încântă. Stick to it. Fă-o parte din rutina ta.
Resurse utile
Când ieși la plimbare sau când doarme copilul, ascultă câte un episod din podcastul lui Paul Olteanu – Mind Architect, care explică tare fain mecanismele care ne determină comportamentul – neuroștiința aplicată practic. (A început deja sezonul 3!).
Citește cartea ”Copilul invizibil” de Gáspár György, psiholog și psihoterapeut relațional.
Ia-ți o Pauza de bine cu Cristina Oțel, pentru echilibru, tips and tricks pentru gestionarea emoțiilor și self-care. De citit și articolele ei de pe blog.
(De urmărit toți trei și pe social media, pentru articole și postări foarte utile – o altă formă de self-care este să îți cerni feed-urile de social media și să alegi intenționat conținut care să te ajute.)
Începe de undeva, cu ceva mic. Un pas, ca să fii un pic mai bine mâine decât azi.
Când Brianna era bebeluș mic, mă întrebam de ce unii părinți țipă la copii. Mă uitam la ea și nu îmi puteam imagina ce ar putea să mă aducă în punctul în care să îmi pierd calmul, răbdarea și autocontrolul.
Am descoperit treptat cât potențial au copiii, fără să vrea, de a ne apăsa toate butoanele. Cele mai suprinzătoare pentru mine sunt în continuare butoanele pe care nici nu știam că le am. Pentru că, de exemplu, nimeni până acum nu m-a ignorat complet când îi spuneam ceva, de multe ori pe zi, în fiecare zi.
Brianna are acum 3 ani și 10 luni și a intrat în ultimul salt mental înainte de 4 ani, un salt foarte intens. Deși știu că este o perioadă mai grea, astăzi m-am răstit mai tare la ea și nu mi-a plăcut. Deloc. Nici ei nu i-a plăcut. Știu asta pentru că mi-a spus. Am întrebat-o după ce ne-am liniștit. Și i-am cerut iertare, i-am explicat că nu a fost bine cum am reacționat. Peste câteva ore, când își bea laptele la mine în brațe mi-a spus că mama ei e curajoasă, că are grijă de ea, că o iubește și că e faină. Cam așa de faini sunt copiii când repari relația cu ei, te reconectezi și nu păstrezi supărarea. Ei sunt gata să îi dea drumul mult mai repede, oricum.
Parentingul e despre noi mai mult decât despre copii.
Parentingul e despre noi mai mult decât despre copii. Ei sunt echipați cu tot ce au nevoie ca să se dezvolte, treaba noastră este să le asigurăm cadrul optim. Comportamentul copiilor, pe care noi îl etichetăm ca fiind ”negativ”, arată doar o nevoie neîmplinită în acel moment – fie fizică, de foame, de somn, fie emoțională – frustrări adunate pe care nu le conștientizează sau, în cele mai multe cazuri, emoții copleșitoare pe care nu le pot gestiona încă.
Copilul tău e oglinda ta.
Butoanele pe care le apasă sunt problemele tale nerezolvate, traumele tale personale, reactivate acum. Dacă ne-am opri să ne uităm la noi întâi, să lucrăm înăuntru întâi, în loc să încercăm să reparăm și să corectăm niște copii care nu sunt defecți, am fi și noi mai bine, și ei. Cred că generația noastră de părinți are șansa asta fantastică de a nu da mai departe tiparele copilăriei noastre, cu țipete, pedepse și uneori chiar bătăi. Putem să ne oprim, să ne vindecăm și să îi creștem pe ai noștri cu blândețe, răbdare, respect și cu vulnerabilitatea de a le cere iertare atunci când nu ne iese.
Povestea a început în 28 septembrie 2016, când s-a născut Brianna. Prima noapte acasă cu ea a fost o experiență unică. Nu putea să doarmă pentru că o îmbrăcasem prea gros.
