Categorie: Somnul Nou Nascutului

  • Sleep Training Bebelusi – Cei mici pot dormi bine

    Cuprins:

    1. Ce este sleep-trainingul?
    2. Sleep-trainingul nu înseamnă traume pentru copil

    Pare aproape incredibil, însă chiar așa este. Copiii pot dormi bine. Hai să îți spun cum!

    Povestea ”Nani Nani” a început în 28 septembrie 2016, când s-a născut fiica noastră Brianna. Prima noapte acasă cu ea a fost o experiență unică. Nu putea să doarmă pentru că o îmbrăcasem prea gros.

    Prima greșeală, ne-am spus, ușor amuzați, dar cu foarte mari emoții.

    Au urmat 5 luni de somn. Puțin înainte de aniversarea de 6 luni am plecat în vacanță două săptămâni, unde a dormit cu noi în cameră. Nu i-a plăcut patul de voiaj, se trezea des noaptea, astfel încât am luat-o cu noi în pat pentru că nu aveam chiar nicio idee ce altceva să facem ca să doarmă cum o făcea înainte. Ulterior am aflat de regresia majoră de somn pe fondul saltului mental de la 6 luni prin care trecea.

    Ajunși acasă, trezirile dese noaptea și readormitul greu au continuat. Brianna dormea cu mine. Treptat, în 6 luni, aranjamentul cu miros cald de bebeluș care doarme liniștit lângă mama lui (mamă fericită că nu mai trebuie să facă ture dintr-o cameră în alta noaptea pentru alăptat), s-a transformat într-un chin de 8-9 ore pe noapte. Din oră în oră Brianna se foia, mă căuta, o alăptam 5 secunde și adormea la loc imediat. Nu știu dacă mai prindeam o oră întreagă de somn pe noapte.

    Începusem să cred că ne încurcăm una pe cealaltă. Mai mult, nici ziua nu mai era atât de bine-dispusă cum ne obișnuise, iar seara dura câteodată mai mult de o oră să o adorm, aproape de ora 23 câteodată.

    Auzisem de la niște prieteni părinți (odihniți) că au apelat la un consultant în somnul bebelușilor și copiilor și că băiatul lor doarme toată noaptea, pus în pătuț, pupat pe frunte și… ”Noapte bună!”

    După consultația telefonică inițială, m-am simțit în același timp vinovată, responsabilă pentru starea de oboseală cronică a fetiței mele de 1 an, dar în același timp prinsesem curaj că o să îi fie bine în curând. Și bineînțeles, că o să îmi recapăt și eu echilibrul și zâmbetul șters de oboseală și frustrare.

    Ne-am luat câteva zile să ne obișnuim cu ideea și am început. Am ales o metodă intermediară de sleep-training, nici directă, dar nici foarte graduală, astfel încât Brianna să știe că suntem alături de ea și că o ajutăm în procesul de schimbare a obiceiurilor de somn prin care urma să treacă. Pe la jumătatea celei de-a doua săptămâni copilul meu super-obosit se culca singur la 6 seara și dormea 12 ore neîntrerupt până dimineață. Învățase să adoarmă singură și se odihnea mult mai bine decât atunci când dormeam împreună. Se împrietenise cu somnul și, în sfârșit,  se odihnea bine. Iar eu dormeam multe ore legate, aveam mai multă energie și răbdare.

    Am fost uimită dincolo de cuvinte de capacitatea Briannei de adaptare și de învățare a unor abilități noi. Și i-am cerut iertare că i-am îngrădit dezvoltarea fără să îmi dau seama. Ea era pregătită să doarmă singură toată noaptea și chiar să adoarmă singură. Deși ca părinți îi încurajăm independența și o lăsăm să exploreze ca să-și descopere limitele, în materie de somn nu am știut cum să facem asta.

    povestea-naninani

    Atunci am devenit ”a believer”. Am învățat din experiența aceasta destul despre somnul copiilor cât să mă conving că bebelușii și copiii au nevoie de ajutorul nostru al părinților nu pentru a-i adormi, ci pentru a-i învăța pe ei  cum să adoarmă singuri și cum să doarmă bine. La fel cum îi învățăm să meargă, oferindu-le sprijin în timp ce îi încurajăm să facă pași singuri, în același fel au nevoie de noi ca să învețe să doarmă.

    Așa s-a născut dorința de a cunoaște mai multe despre somn și de a-i ajuta și pe alții să aibă copii odihniți. M-am înscris la un curs de certificare ca și consultant în somnul copiilor, la Family Sleep Institute din New York. Sunt fascinată de știința somnului și de capacitatea incredibilă a celor mici de a învăța în doar câteva săptămâni să adoarmă singuri și să doarmă toată noaptea.

    Nani Nani s-a născut pentru a pune bazele unui somn sănătos, pentru a promova odihna și pentru a fi de ajutor familiilor care au nevoie de consultanță în somnul bebelușilor și copiilor.

    Nani Nani are acum un an, timp în care am învățat ceva de la fiecare familie cu care am lucrat, dar cel mai important, am înțeles că nu există o metodă unică de a-i ajuta pe cei mici să doarmă bine. Dar există o soluție pentru fiecare problemă de somn.

    Ce este sleep-trainingul?

    Când încep copiii să facă primii pași îi încurajăm, ne îndepărtăm puțin și le dăm spațiu să exerseze, să pășească singuri. Dacă se întâmplă să cadă, îi ridicăm și o luăm de la capăt.

    Dar dacă am gândi astfel: ”Copilul meu nu știe să meargă, deci e mai bine să îl țin în brațe. O să învețe când o să fie mai mare. Acum are nevoie de mine să îl țin în brațe pentru că nu știe să meargă.” Oare ar învăța să meargă la timpul potrivit?

    Acum fă un exercițiu: înlocuiește mersul cu adormirea în scenariul de mai sus.

    Ca și mersul, adormirea independentă este o abilitate care se poate dobândi și dezvolta treptat și blând. Problemele de somn pot fi prevenite dacă le asigurăm bebelușilor un mediu prielnic pentru învățare.

    Ce se întâmplă dacă nu îi ajutăm pe bebeluși să își dezvolte această abilitate devreme, în primele luni de viață? Treptat, se creează asocieri de somn – unelte care îi ajută pe copii să adoarmă. Asocierile de somn de obicei depind de părinte: adormitul la sân, legănatul în brațe sau pe picioare, sistemul de purtare și altele. Copilul ajunge să aibă nevoie de părinte ca să adoarmă, apoi se trezește după un ciclu de somn (30 sau 45 de minute) și are nevoie din nou de ajutor să adoarmă la loc. Somnul devine fragmentat și superficial, copilul nu se odihnește bine, acumulează oboseală și devine agitat și mârâit pe timpul zilei.

    Sleep-trainingul, după cum îi spune și numele, este un antrenament de somn. Părinții îi ajută pe copiii care nu și-au dezvoltat la timp abilitatea de a adormi singuri, să își câștige independența pe teritoriul somnului. Tehnicile de sleep-training variază de la metode blânde, graduale, la metode mai directe, cu rezultate mai rapide.

    Din punctul meu de vedere, sleep-trainingul este ultima soluție când situația a scăpat de sub control: copilul este obosit, nu se mai poate odihni, a intrat într-un cerc vicios din care nu poate ieși prin repetarea aceluiași model de adormire. Părinții devin  obosiți și frustrați de încercările repetate de a adormi un copil surescitat, iar mama de obicei este în pragul depresiei din cauza oboselii.

    Sleep-trainingul nu înseamnă traume pentru copil

    Îngrijorarea cea mai mare a părinților care mă contactează este că sleep-trainingul este traumatizant pentru copil. Punând în balanță stresul temporar din sleep-training – care este normal atunci când vorbim de orice schimbare, inclusiv înțărcarea sau acomodarea la creșă și grădință – cu stresul și oboseala acumulate pe termen lung, avantajele sunt clare. În plus, un copil care nu doarme bine se trezește plângând noaptea pentru a fi readormit de cineva, depinde de factori externi. Neschimbând nimic, se adună mai multe ore de plâns în câteva luni decât în două-trei săptămâni de sleep-training.

    Consultantul în somn te ajută să înțelegi semnele pe care le oferă copilul

    Lucrând zilnic timp de două-trei săptămâni cu un consultant în somn, vei învăța:

    • să afli și să respecți orele biologice de somn ale copilului tău, pentru un somn de calitate, odihnitor;
    • să identifici semnele de oboseală ale copilului tău, ca să îl pregătești de culcare atunci când are nevoie;
    • să stabilești o rutină de somn pe baza temperamentului copilului tău;
    • să împlinești nevoile emoționale ale copilului pe timpul zilei pentru a-l ajuta să meargă la somn liniștit și conectat.

    Eu sunt Ioana Stănescu și sunt consultant în somnul bebelușilor și al copiilor. Sunt aici ca lucrurile să fie mai simple pentru tine ca părinte. Să înlocuiesc întrebările cu răspunsuri clare. Să te ajut să ai un copil odihnit și să îți recapeți somnul odihnitor.

    Știi, copilul tău poate dormi bine. Dacă ai nevoie de ajutor, te invit să programezi o ședință de o oră ca să te ajut, la contact@naninanibebelus.ro, pe Facebook și Instagram.

  • Mituri despre Somn

    Cuprins:

    1. Dacă îl culc mai târziu seara va dormi mai bine
    2. Trebuie să îl înțarc ca să doarmă mai bine
    3. Dacă îl țin treaz mai mult ziua, va dormi mai bine noaptea
    4. Toți copiii se trezesc noaptea
    5. O să doarmă bine când o să mai crească
    6. Nu doarme bine pentru ca îi ies dinții

    Dacă îl culc mai târziu seara va dormi mai bine

    Cu cât un copil este mai obosit, cu atât va adormi mai greu și va avea somnul mai agitat.

    Somnul este dictat de ritmul circadian, un mecanism intern al corpului care trimite semnale de somn la aceeași oră în fiecare zi. Dacă nu adormim atunci când organismul se pregătește pentru somn și se așteaptă să primească somn, intră în acțiune un alt mecanism, de activare, se secretă hormoni de stres (cortizol și adrenalină) pentru a ne ajuta să facem față oboselii.

    Din această cauză, dacă depășim ora de culcare, durează foarte mult adormirea, o oră-două, până când scade concentrația hormonilor de stres și copilul se poate liniști din nou. Dar, somnul din noaptea respectivă va fi mai agitat, mai superficial și mai puțin odihnitor, câteodată copii chiar trezindu-se mai devreme decât de obiceu.

    Trebuie să îl înțarc ca să doarmă mai bine

    Dacă bebelușul tău adoarme doar la sân, te gândești probabil că dacă îl înțarci va dormi mai bine. Dar, cel mai probabil, doar vei înlocui o asociere de somn cu alta – biberon, legănat, mângâiat, iar el tot de tine va depinde pentru a adormi și pentru a lega ciclurile de somn. Copiii au nevoie de același scenariu de la adormire pentru a putea lega somnul. Cel mai bine este să învețe să adoarmă fără ajutor, ca să poată dormi bine, iar alăptarea continuată pe termen lung.

    Dacă îl țin treaz mai mult ziua, va dormi mai bine noaptea

    Un copil obosit va avea somnul mai agitat și mai superficial. Poți citi aici despre programul optim de somn pentru fiecare vârstă. Dacă nu doarme când are nevoie, copilul tău va fi tot mai obosit.

    Toți copiii se trezesc noaptea

    Da, și noi ne trezim noaptea. Dar pentru că știm să adormim, nu ne aducem aminte că ne-am trezit.

    Depinde însă și de vârsta copilului. În jurul vârstei de 8-9 luni bebelușii pot începe să doarmă 11-12 ore legate pe timp de noapte. Până la această vârstă mai au nevoie de mese de noapte, de la 2-3 mese pe noapte la 4 luni, acestea scăzând treptat până la eliminarea completă.

    Copiii se trezesc noaptea dacă nu știu să adoarmă singuri, pentru că au nevoie de același scenariu de la adormirea de seară, pentru a-și continua somnul.

    O să doarmă bine când o să mai crească

    Ne dorim să se întâmple asta, și cu siguranță ar fi minunat. Dar, dacă depind în totalitate de noi să îi adormim (adormit la sân, legănat, plimbat, cu zgomot de aspirator, etc.) nu au cum să învețe să doarmă bine. Un copil care este ajutat să adoarmă, va avea nevoie de ajutor pe termen lung, iar în timp, din cauza somnului întrerupt, se acumulează oboseală, iar somnul ”se strică” din ce în ce mai mult (treziri din oră în oră la 2 ani, de exemplu).

    Nu doarme bine pentru ca îi ies dinții

    Erupțiile dentare sunt neplăcute, dar se manifestă diferit la fiecare copil, în funcție de toleranța proprie la durere. Nu toți copiii care nu dorm bine au această problemă de la dinți.

    Dacă un copil nu se odihnește bine, pe fond de oboseală acumulată, va resimți durerea mai tare. Copiii odihniți și care învață să adoarmă singuri au somnul mult mai liniștit chiar și în perioadele de erupții dentare, pusee de creștere sau salturi mentale.

  • Știi că și copilul tău poate dormi bine?

    Știi că și copilul tău poate dormi bine?

    E seară din nou, ești foarte obosită și e din nou timpul să îți adormi copilul. Îți faci curaj să o iei de la capăt. Poate astăzi o să adoarmă mai repede. Dar, durează mai mult decât niciodată. Două ore în care încerci să îl liniștești cum știi tu mai bine, dar el nu are de gând să adoarmă. Când în sfârșit a picat, inventezi strategii de a te retrage de lângă el fără să te simtă. Scârțâie patul, îți trosnește un genunchi. Freeze! Ți se încordează tot corpul și inima îți bate mai repede. Îți ții respirația. Puiul mic se foiește. Mai stai puțin. Nu s-a trezit. Phew! Mai faci un pas spre ușă și vezi că e închisă pe clanță. Ieri s-a trezit când ai apăsat pe clanță… care scârțăie, bineînțeles.

    Anul trecut nici nu știai că atât de multe lucruri din casa ta fac zgomot, iar în copilărie când te jucai ”1, 2, 3 la perete stai”, nu te-ai gândit că este de fapt un antrenament pentru viața de mamă.

    Succes! Ai ieșit din cameră! Cum te simți acum?

    Îți spun cum m-am simțit eu: întâi îmi venea să urlu și să ies din casă, să mă plimb la aer fără țintă. Dar în schimb mergeam în sufragerie, unde soțul meu mă felicita pentru încă o adormire reușită (!!!) și așteptam cu urechile ciulite următoarea trezire. Pentru că îmi lua o jumătate de oră să ies din cameră după ce adormea Brianna, mai aveam cam tot atâta până când se trezea din nou și avea nevoie de mine să se culce la loc.

    Deja după miezul nopții rămâneam cu ea, încercând să nu mă mișc prea mult, să nu tușesc și să nu respir prea zgomotos. Câte o mână amorțită, vezica plină, foamea (uitam des să mănânc) și durerile de spate erau doar vârful icebergului de epuizare fizică și emoțională pe care îl duceam zilnic în mine.

    Când copilul tău nu doarme bine, tu dormi mai rău decât el. Oboseala cronică îți scade capacitatea de a fi o mamă bună, atât fizic, cât și emoțional. Pentru că nu e doar despre somn, ci și despre frustrare, mânie, neputință, anxietate și sentimente acute de vinovăție. În cazuri extreme, vorbim chiar de depresie.

    Ce nu fac bine? Sunt aici, la dispoziția lui. Toată ziua. Toată noaptea. Și tot nu e bine. Tot nu doarme, tot plânge, tot e mârâit. Nu mai pot funcționa așa, nu mai am răbdare, nu mă mai bucur de el. Am și eu nevoie de somn. Vreau să dorm. Vreau să doarmă.

    Cum dorm copiii

    ”Să dormi ca un bebeluș” e o vorbă a oamenilor fără copii? Eu cred că este a consultanților în somn și a familiilor care au înțeles cum funcționează somnul celor mici și au luat măsuri.

    Copilul tău POATE să doarmă bine. Are în el capacitatea asta, nedezvoltată suficient deocamdată. Bebelușii învață foarte devreme cum să mănânce și cum să doarmă. Între 2 și 4 luni se formează deprinderile de somn. Aceste deprinderi devin ”normalul” pentru ei pe termen lung. Dacă învață atunci să adoarmă fără prea mult ajutor, dorm bine, se trezesc doar când s-au odihnit sau au nevoie să mănânce.

    Dar, dacă de la început îi adormim noi complet (la sân, în brațe legănați, în sistemul de purtare), pe termen lung ei nu învață să adoarmă altfel în mod natural decât la 6-7 ani. Nu știu să doarmă și apar problemele de somn.

    Dinamica somnului, atât la copii cât și la adulți, ne face să ieșim periodic din somnul profund pe timp de noapte. Acest ritm este format din cicluri de somn. Noi adulții nici nu mai suntem conștienți că ne trezim pe timp de noapte, deoarece știm să legăm somnul – adică să trecem foarte ușor, inconștient, dintr-un ciclu de somn în altul.

    Copiii au nevoie de ajutor ca să învețe să doarmă așa cum dormim noi. Pentru a lega ciclurile de somn (care durează 30-45 de minute), copiii au nevoie de același scenariu de la adormirea inițială. Dacă a adormit la sân, se va trezi în scurt timp în mod natural, la trecerea dintr-un ciclu de somn în altul, și va avea nevoie din nou de sân pentru a-și continua somnul.

    Să îi antrenăm pentru somn

    Antrenamentul de somn (sau sleep-trainingul, pe numele lui prea mult contestat pe nedrept) este despre a-i oferi bebelușului sau copilului spațiu să exerseze. Despre a nu sări la fiecare scâncet, de a nu-l scoate din starea de somn cu prea multă stimulare, prea multă intervenție, prea mult ajutor. Este și despre încredere în el că poate să doarmă bine, că se adaptează ușor, că învață repede. Și nu în ultimul rând, este despre grija de tine și de familia ta.

    Poate îți spui că mai poți duce, că mai reziști, că pentru copilul tău faci orice, oricât. Dar cum te simți tu i se transmite și lui. Dacă ție îți e groază de ora de culcare de seară, și lui îi va fi. Dacă tu te enervezi (pentru că pur și simplu ești un om la capătul puterilor) și te răstești la el că nu doarme, cum va învăța că somnul e bun și adormirea un moment plăcut?

    O seară normală în familia ta

    Imaginează-ți că e 6:30 seara. Tu, soțul tău și copilul tău sunteți în camera celui mic. Lumina este difuză, se aude un cântec de leagăn încet. Bebe e liniștit, îi schimbi scutecul, îi pui pijamaua, îl iei în brațe. Îl simți cald și somnoros. Îi spui noapte bună, îl pui în pătuț, stingi lumina și muzica și ieși din cameră. Direct, fără să te gândești că scârțăie ceva și fără să îți ții respirația. Pentru că știi că va dormi liniștit până dimineață. Și se va trezi cu cel mai odihnit zâmbet pe care l-ai văzut vreodată pe fața lui.

    Așa e normal să doarmă.

    copil fericit si odihnitCredit foto: Bela Benedek

    Dacă nu știi de unde să începi, contactează-mă ca să definim împreună un plan de somn personalizat pentru nevoile copilului tău. Ca  mamă care a trecut prin multe nopți nedormite, ajunsă în pragul de depresiei din cauza oboselii, te înțeleg și sunt aici să te ajut. Ca și consultant în somnul copiilor, am pregătirea și experiența practică din lucrul cu zeci de familii ca să îți explic ce funcționează și ce nu, în funcție de personalitatea copilului și specificul vostru de acasă.

    Programează o consultație pe pagina de Facebook Nani Nani.

  • Programul optim de somn al copiilor pe vârste

    Programul optim de somn al copiilor pe vârste

    Programul de somn al copiilor depinde atât de intervalele maxime de activitate dintre somnuri (perioadele de veghe), astfel încât să nu devină prea obosiți, cât și de orele biologice de somn la care organismul se așteaptă să primească odihnă. În funcție de personalitatea copilului, activitățile din timpul zilei, perioade de achiziții sau erupții dentare, programul este flexibil, astfel încât somnul să fie de calitate.

    Somnul bebelușului de 0-2 luni

    În primele săptămâni de viață somnul este dezorganizat, iar nevoia de somn este foarte mare. Bebelușul are nevoie să doarmă din nou la maxim 60 de minute de la trezirea precedentă. Sunt normale somnurile scurte, de 20-30 de minute.

    Somnul bebelușului de 2-5 luni

    De pe la 12 săptămâni începe să se dezvolte ritmul circadian de somn, ceasul intern care dictează când are nevoie organismul de somn. Treptat, bebelușii încep să doarmă mai multe ore legate noaptea, iar ziua cresc perioadele de activitate de la 60 de minute la 90 de minute. Până în jur de 5 luni se aplică regula de 90 de minute: somn la 90 de minute după trezirea din somnul precedent. Ora de culcare de seară este în jur de 7-8, în funcție de ultimul somn de zi.

    Somnul bebelușului de 5-7 luni

    La această vârstă crește perioada de activitate la 2 ore – 2h30 între somnurile de zi. Programul de somn optim: primul somn la ora 9, al doilea la 12, al treilea la 3, culcarea de seară în jur de 7. Spre sfârșitul perioadei se face trecerea de la trei somnuri de zi la două.

    Somnul bebelușului de 7 luni – 1 an și ceva

    Între 7 luni și 9 luni se face trecere de la 3 trei somnuri de zi la două. Orele biologice pentru două somnuri sunt 9 și la 13, cu o culcare de seară la 3 ore – 3 ore și jumătate de la trezirea din somnul de prânz. Pe perioada tranziției însă, se poate ca somnul de prânz să înceapă mai devreme sau să fie mai scurt. În acele zilele, oferiți un al treilea somn din care bebelușul să se trezească cel târziu la 4:30, pentru a proteja ora de culcare de seară.

    Programul cu două somnuri de zi are ca perioade de veghe 2h-2h30 (de la trezirea de dimineață până la primul somn al zilei), 2h30-3h (între somnul de dimineață și cel de prânz) și 3h – 3h30 (de la trezirea din somnul de prânz până la culcarea de seară).

    Trecerea la un singur somn de zi, în jur de 1 an și 4 luni

    Tranziția de la două somnuri de zi la unul singur se face în jur de 1 an și 4 luni, pentru unii copii mai devreme, pentru alții mai târziu. Dacă timp de trei săptămâni copilul mai mult doarme un singur somn decât două pe zi, este momentul să faceți tranziția la un singur somn. Pe perioada tranziției, somnul de prânz va fi în jurul orei 11-12, iar culcarea de seară la 5-6, până când copilului îi crește rezistența și poate ajunge la ora biologică de somn pentru somnul de prânz – ora 13, iar somnul de prânz se prelungește până la 2-3 ore. Astfel ora de culcare de seară ajunge să fie în jur de 7 (la maxim 4 ore de la trezirea din somnul de prânz). Treptat, pe parcursul a câteva săptămâni, programul cu un singur somn de zi se consolidează și somnul de prânz devine consistent.

    Înspre doi ani, copiii încep să își prelungească perioada de activitate de seară până la 4h30, cu o culcare în jur de 7:30.

    Somnul copilului după 2 ani

    Este recomandată păstrarea somnului de prânz până la vârsta școlară și înlocuirea lui cu o oră de pauză, stat în pat, în cazul în care copilul refuză să doarmă. Ora de culcare de seară rămâne cel târziu 8.

    Fiecare copil este unic

    Informațiile despre intervalele de activitate dintre somnuri și orele optime de somn sunt orientative. Unii copii rezistă mai mult decât intervalele menționate mai sus, alții dorm mai puțin pe timp de zi și mai mult noaptea.

    Cunoaște-ți copilul, ca să descoperi orele la care adoarme ușor și doarme bine. Asigură-te că este odihnit. Pe fond de oboseală acumulată, semnele de somn sunt mascate de agitație continuă și suprastimulare, până în punctul în care copilul nu pare obosit niciodată. În acest caz, orientează-te după orele de mai sus, pentru a-l ajuta să se odihnească.

    Ore biologice sau perioade de veghe?

    Depinde de copil. Sunt copii care funcționează mai bine pe ore fixe, organismul lor are un ritm previzibil, alții care au nevoie de perioade de veghe diferite în funcție de somnul precedent. Armonizează programul de somn cu ritmul natural al copilului, pentru a-l ajuta să se odihnească.

    Oricând vezi că programul nu mai funcționează sau copilul tău a acumulat oboseală, fă un reset conform tabelului din articol.

    Cel mai important

    1. Pune copilul la somn cu 10-15 minute mai devreme decât ora la care ar trebui să adoarmă
    2. Dacă îi ia mai mult de 20 de minute să adoarmă, înseamnă că a fost prea devreme SAU prea târziu. Dacă e doar agitat și activ probabil a fost prea devreme pus la somn. Dacă e și mârâit, înseamnă că a ratat ora de somn și e supraobosit.
    3. Ai răbdare și fii consecvent- orice schimbare de program are nevoie de minim 4-5 zile ca să aibă efect.

    Știi, copilul tău poate dormi bine. Dacă ai nevoie de ajutor, te invit să programezi o ședință de o oră ca să te ajut, la contact@naninanibebelus.ro, pe Facebook și Instagram.

  • Oboseala la Copii – Cum știi că ai un copil obosit și ce poți face ca să îl ajuți

    Oboseala la Copii – Cum știi că ai un copil obosit și ce poți face ca să îl ajuți

    Ca mamă îți cunoști cel mai bine copilul. Simți când ceva nu este în regulă cu el. Dincolo de tot ce citești dar și de sfaturile celor din jur, e important să ai încredere în instinctul tău. Chiar și atunci când e vorba de somnul lui.. Crezi că se odihnește bine?

    Știu din proprie experiență cum este să tragi de tine ca să reziști încă o zi, încă o noapte cu somn întrerupt și încercări repetate de a-ți readormi puiul. Dar el cum face față? Cum este în timpul zilei?

    Dacă este foarte energic, nu are stare și își manifestă foarte vocal bucuria sau nemulțumirile ar putea fi  obosit. Asta pentru că ei nu fac bine față oboselii, iar acest lucru le poate afecta calitatea vieții și chiar creșterea.

    Cum îți poți da seama când copilul tău este obosit?

    1. adoarme foarte greu, atât la somnurile din timpul zilei, cât și seara;
    2. se trezește des în timpul nopții;
    3. somnurile de zi sunt fragmentate sau scurte;
    4. se trezește mai mult supărat decât vesel;
    5. este agitat și mârâit în timpul zilei;
    6. se supără ușor;
    7. vrea foarte mult în brațe.


    Dacă îl regăsești în cel puțin două din punctele de mai sus, atunci probabil copilul tău nu a dormit suficient în ultima vreme și a acumulat oboseală. Organismul lui, în plină dezvoltare, nu mai are resurse pentru a face față activităților zilnice și este în stare de alertă.

    Care sunt efectele pe termen lung ale oboselii?

    Oboseala acumulată în timp (în săptămâni sau chiar luni de zile), are efecte negative pe termen lung. De ce? Pentru că în somn, organismul se reface și se reglează, iar creierul asimilează informațiile noi și le transformă în cunoștințe și abilități. Hormonul de creștere se secretă tot în timp ce copiii dorm, în prima parte a nopții (între 8 și 12).

    Un somn nesănătos, adică insuficient și întrerupt, duce în timp la:

    1. capacitate redusă de concentrare;
    2. scăderea poftei de mâncare (anemie) sau din contră, creșterea apetitului (obezitate);
    3. imunitate scăzută;
    4. întârzieri în dezvoltare (copiii nu mai “fac” la timp lucrurile specifice vârstei lor);
    5. dezechilibru emoțional – tantrumuri dese și intense, schimbări bruște de stare.

    Atunci când organismul lor este ocupat sa facă față oboselii, copiii nu mai au resurse sa crească, să învețe și să se dezvolte în ritmul lor natural.

    Cum îl poți ajuta pe copilul tău să se odihnească?

    1. În primul rând, asigură-te că are un program de somn potrivit pentru vârsta lui. Somnul la alte ore decât orele biologice, naturale ale organismului este ”junk sleep” – ei dorm, dar somnul lor nu este suficient de odihnitor.
    2. Expune-l la lumină naturală și activități prin care să își consume energia între somnuri.
    3. Limitează timpul petrecut în fața ecranelor.
    4. Închide televizorul, chiar dacă cel mic nu se uită la el. Lumina albastră inhibă producția de melatonină – hormonul somnului, care ne ajută să dormim bine.
    5. Formează-i o rutină de seară, un ritual care să îl ajute să se relaxeze și să se liniștească. Astfel îl ajuți să adoarmă mai ușor și să doarmă mai bine.
    6. Învață-l să adoarmă singur, ca somnul lui să nu depindă de tine. Dacă îl adormi tu seara de exemplu, va avea nevoie de tine și pe timpul nopții ca să își continue somnul.
    7. Fii consecvent cu orice schimbare pe care vrei să o faci. Pentru a schimba un obicei creierul are nevoie de 3 săptămâni de repetiții zilnice.

    Când un copil obosit începe să se odihnească, se va echilibra pe toate planurile: se va trezi binedispus, va începe să mânânce mai bine, va avea răbdare să se joace, va colabora mult mai ușor și va merge la culcare liniștit, poate chiar de bună voie (aproape în fiecare zi 🙂 ).

    Dacă nu știi de unde să începi, contactează-mă ca să definim împreună un plan de somn personalizat pentru nevoile copilului tău. Ca  mamă care a trecut prin multe nopți nedormite, ajunsă în pragul de depresiei din cauza oboselii, te înțeleg și sunt aici să te ajut.

  • De ce este nevoie de consultanți în somnul copiilor?

    De ce este nevoie de consultanți în somnul copiilor?

    Când încep copiii să facă primii pași îi încurajăm, ne îndepărtăm puțin și le dăm spațiu să exerseze, să pășească ei singuri. Dacă se întâmplă să cadă, îi ridicăm și o luăm de la capăt.
    (mai mult…)