mama tine baietelul in brate

Sunt normale crizele de furie ale copiilor, tantrumurile, cu cât se apropie de vârsta de 2 ani. Important e ce facem noi, cum răspundem ca să fie rare și scurte.

1. Ținem minte că lor le e mai greu decât nouă

Este perioada în care se dezvoltă emoțional, dar în același timp nu au niciun fel de control. Simt lucruri multe și puternice, și nu știu ce să facă cu ele.

2. Respirăm

Nu ne urcăm în caruselul emoțional al copiilor. Le arătăm cum ”se face” calmarea. Respirăm adânc.

3. Stăm cu ei, îi conținem

Stăm jos, la nivelul lor și le spunem calm: ”Știu că ți-e greu, știu că ești supărat. Te înțeleg. Nici mie nu îmi place să îmi doresc ceva mult și să nu primesc. Te iubesc. Vrei o îmbrățișare?”

4. Nu cedăm

Dacă plâng și urlă pentru că am pus o limită (gata timpul de desene, schimbăm suzeta, plecăm din parc etc.) au nevoie de noi să ne ținem de cuvânt. Doar așa învață să aibă încredere în noi – când facem ce spunem – și se simt în siguranță.

Părintele ferm și consecvent va fi preferat de copii celui permisiv, pentru că le oferă structură, siguranță, un teritoriu clar delimitat în care au libertate.

5. Nu țipăm, nu amenințăm, nu pedepsim

”Dacă nu taci, te las aici” aud prin parcuri și mi se frânge inima. Așa ajung adulți cu anxietate de separare.
E greu, dar, revin la punctul 1… lor le e mai greu și au nevoie de noi calmi și siguri pe noi, fermi și blânzi.
Ei nu înțeleg din țipat și pedepse decât să le fie frică de noi, dar din dragoste și blândețe că suntem de partea lor.

6. Le dăm și lor puțin control

Cu cât cresc, cu atât își doresc să aibă și ei un cuvânt de spus, nu doar să facă așa cum zicem noi. Și atunci e bine să ne alegem bătăliile – care sunt limitele ferme, de genul: nu alergi în stradă și care sunt limitele mai flexibile: poți sta încă 5 minute la desene/în parc.
Atunci când le dăm ocazia să aleagă și ei, simt că sunt importanți pentru noi și le crește încrederea în ei înșiși și în noi.

7. Explicăm după ce trece furtuna

În mijlocul crizei, copiii nu ne aud. Le zdrăngăne tare în urechi emoționalul, și nu mai aud explicațiile și rugămințile noastre. Nu au nevoie atunci în criză decât de mesajul: ”Sunt aici, te iubesc și acum, va fi bine, nu ești singur.”

După ce se liniștesc și se cuibăresc, se reconectează, atunci putem discuta despre ce s-a întâmplat. Atunci ne aud și ne înțeleg.

8. Avem grijă de noi, pentru că e foarte, foarte greu să facem lucrurile de mai sus

Sport, terapie, ieșiri în oraș, pauze, copii trimiși la plimbare cu tata, lăsați peste noapte la bunici. Orice ca să avem energie și resurse emoționale să le fim aproape cu blândețe tocmai atunci când le este mai greu, când au cea mai mare nevoie de parentingul nostru.

Că e ușor să fii părintele perfect când copilul cooperează, nu?!