Nimeni și nimic nu îți apasă butoanele ca propriul copil. Dincolo de toate planurile de părințeală, cărțile pe care le citești, cursurile, strategiile, metodele, vine un moment în care faci ce ai zis că nu vei face niciodată: țipi la el, îi dai o palmă, îl smucești, îl ameninți sau îl pedepsești. Și apoi te sperii tare. Nu te recunoști. I-ai promis când era bebe foarte mic că o să ai cea mai mare grijă de el, că o să îl iubești și o să îl crești frumos. Ce s-a întâmplat?!

Well, a fost un switch în milisecunde: a băgat copilul degetul într-o rană nevindecată, te-a făcut să te simți la fel ca într-o situație similară din copilăria ta, sau din trecut, te-au invadat emoțiile de om rănit și ai reacționat în loc să acționezi conștient.

E normal, fiecare părinte trece prin asta. We are all in the same boat. Partea faină e să nu rămâi acolo. Să îți dai voie să te vindeci. Să ai un terapeut cu tine în barcă – un traducător de reacții, un mediator între ce vrei să faci și ce faci de fapt, un analist al patternurilor de care nici nu știai, un ghid în vindecarea rănilor emoționale.

Suntem o generație cu șansa asta, de a ne vindeca pe noi întâi, pentru a fi părinți conectați în mod real cu copiii, părinți disponibili emoțional, care comunică congruent și cu vorbele și cu faptele. Părinți care îi învață pe copiii lor că e ok să fii furios, e ok să plângi, să fii supărat, dar și cum să ieși de acolo, cum să simți fără să fugi de ce simți, cum să fii bine. Și nu cred că putem să facem asta singuri. E important să cerem ajutor specializat, în terapie cu un psihoterapeut sau psiholog.

La terapie redevii tu însuți

Eu sunt în terapie de 3 ani și a fost cea mai bună decizie și pentru mine și pentru Bri. Ea e bine când sunt eu bine, mi-e clar. Ea apasă butoane noi la 4 ani, deci eu descopăr despre mine tot mai multe. E dureros, e greu, dar e extraordinar drumul ăsta. Rănile nevindecate ne alterează comportamentul, nu mai suntem noi, ne surprindem de reacțiile noastre. În terapie le vindecăm, redevenind noi înșine, așa cum suntem de fapt.

Și Bri deja începe să se prindă ce e de făcut. Prima oară mi-a spus pe la 3 ani ”e în regulă să fii supărată, mami. Plângi și o să te simți mai bine dup-aia”. Acum la 4 ani, când m-am enervat că nu voia nimic, mi-a adus ea aminte de mine: ”mami, tu trebuie să fii liniștită când sunt eu supărată”. Lucrurile astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi făcut terapie.

Îndemnul meu către tine este să fii bine. Să te ocupi de asta, să fie prioritatea numărul unu, top of the to-do list în fiecare zi. Poate părea greu și copleșitor dacă ești o mamă care stă acasă cu bebelușul, singură, 8-10 ore pe zi. La fel, dacă ești un tată care aleargă acasă de la serviciu să prindă 2 ore cu copilul înainte de culcare. Dar începe cu o oră pe săptămână – 60 de minute din mii de minute. O oră pe săptămână, pusă deoparte, pentru tine, cu un terapeut (cei mai mulți au mutat ședințele în online acum în pandemie). Găsește pe cineva cu care rezonezi, nu renunța dacă prima experiență nu te încântă. Stick to it. Fă-o parte din rutina ta.

Resurse utile

Când ieși la plimbare sau când doarme copilul, ascultă câte un episod din podcastul lui Paul Olteanu – Mind Architect, care explică tare fain mecanismele care ne determină comportamentul – neuroștiința aplicată practic. (A început deja sezonul 3!).

Citește cartea ”Copilul invizibil” de Gáspár György, psiholog și psihoterapeut relațional.

Ia-ți o Pauza de bine cu Cristina Oțel, pentru echilibru, tips and tricks pentru gestionarea emoțiilor și self-care. De citit și articolele ei de pe blog.

(De urmărit toți trei și pe social media, pentru articole și postări foarte utile – o altă formă de self-care este să îți cerni feed-urile de social media și să alegi intenționat conținut care să te ajute.)

Începe de undeva, cu ceva mic. Un pas, ca să fii un pic mai bine mâine decât azi.

Scrie-mi un email dacă vrei să te ajut să găsești un psihoterapeut: contact@naninanibebelus.ro.